Poarta iadului: legenda Castelului Houska și istoria lui

Un castel fără motiv să fie acolo

Majoritatea castelelor medievale răspund unei întrebări evidente. Păzesc un vad, un drum comercial, o mină sau o graniță. Houska nu răspunde niciuneia. Stă pe o stâncă de gresie în pădurile de pin de la nord de Praga, la vreo 47 km de capitală, departe de orice drum care conta în secolul al XIII-lea. În varianta legendei, la început nu avea nici fântână, nici bucătărie, iar fortificațiile cele mai puternice dădeau spre curte, nu spre pădure.

Pentru cei care iubesc legenda, asta spune totul. Un castel care nu păzește nimic în afară trebuie să păzească ceva înăuntru. Istoricii sunt mai calmi. Ei văd un castel regal din vremea lui Přemysl Otakar al II-lea, construit ca să administreze domeniile regelui într-o regiune slab populată și reconstruit de atâtea ori de atunci încât planul inițial e greu de descifrat. Ambele tabere sunt de acord într-o privință. Când urci printre copaci și apar zidurile albe, ai senzația că locul te privește.

Ce ieșea din întuneric

Povestea începe înaintea castelului. Sub stâncă, spuneau sătenii, era o crăpătură atât de adâncă încât o piatră aruncată în ea nu scotea niciun sunet. Noaptea ieșeau lucruri din ea. Descrierile variază după povestitor, dar seamănă între ele. Creaturi pe jumătate animale, pe jumătate oameni, unele cu aripi de liliac sau de pasăre, care coborau la ferme, luau animalele și uneori și oamenii care ieșeau să vadă ce se întâmplă.

Nimeni nu putea umple gaura. Pietrele, pământul și lemnul dispăreau în ea. Așa că a venit porunca, de la rege însuși în cele mai multe variante, s-o pecetluiască în singurul fel rămas. O podea de piatră peste gura gropii, un castel în jurul podelei și, chiar pe acel loc, o capelă. Groapa n-a fost distrusă. A fost încuiată.

Prizonierul de pe frânghie

Partea cea mai cunoscută a legendei vine chiar înainte de pecetluire. Constructorii, sau stăpânul locului, voiau să știe ce se află acolo jos. Unui prizonier condamnat la moarte i s-a oferit libertatea dacă acceptă să coboare pe o frânghie și să se întoarcă să le povestească. A acceptat, l-au coborât în beznă și în câteva clipe a început să urle.

Când l-au tras afară, spune povestea, părul i se albise, iar chipul îmbătrânise cu treizeci de ani. N-a putut sau n-a vrut să descrie ce văzuse. În unele variante a înnebunit, în altele a murit după câteva zile. În toate, nimeni nu s-a mai oferit să coboare, iar zidarii s-au apucat de lucru. Ghizii castelului spun povestea în capelă, și e cu totul altceva s-o auzi stând chiar deasupra locului.

O capelă drept capac

Capela e reală și e cea mai veche comoară a castelului. Pereții ei poartă picturi murale realizate în jurul anului 1330 și la începutul secolului al XV-lea. Printre figuri se află Sfântul Mihail, cu sabia ridicată deasupra balaurului, arhanghelul războinic care, în Apocalipsă, aruncă marele balaur din cer. Cei care cred în legendă găsesc alegerea grăitoare. Dacă ai vrea să pui o strajă la o ușă spre iad, l-ai picta pe Mihail.

Un istoric ar sublinia că Sfântul Mihail apare în capele din toată Europa și că la Houska e pictat și Sfântul Cristofor, ocrotitorul călătorilor. Capela a fost restaurată în 1928, iar ce vezi în turul ghidat e o încăpere gotică foarte bine păstrată, nu o trapă. Site-ul castelului introduce groapa cu cuvintele „potrivit legendei”, și acesta e tonul potrivit pe care să-l iei cu tine.

Fantomele care au venit mai târziu

O clădire cu o asemenea legendă le atrage și pe altele. Site-ul castelului pomenește o siluetă fără chip, cu glugă neagră de călugăr, văzută la ferestre și de-a lungul zidurilor, și reia zvonul că sub podele zac schelete ale unor ființe nu tocmai omenești. Din Războiul de Treizeci de Ani vine Oront, un comandant suedez despre care se spune că s-ar fi îndeletnicit cu magia neagră la Houska și al cărui spirit, depinde cine povestește, bântuie și acum locul. Alții pomenesc un câine negru fără cap, o femeie în alb, zgârieturi de sub podeaua capelei.

• Silueta cu glugă, fără chip, povestită ca legendă chiar pe site-ul castelului
• Scheletele, un zvon pe care castelul îl reia cu un prudent „se spune”
• Oront, comandantul vrăjitor din Războiul de Treizeci de Ani, din folclorul ceh
• Sunetele de dedesubt, cea mai veche și mai vagă poveste, cea care le ține pe celelalte în viață

Anii războiului și mitul crescut din ei

Secolul XX i-a adus castelului Houska cea mai nouă legendă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, zona se afla în regiunea Sudeților, iar armata germană a folosit castelul până în 1945. Sursele cehe adaugă că acolo își avea sediul un stat-major regional al SS și că biroul de securitate al Reichului a mutat arhive și cărți la Houska în 1943. Acestea sunt urmele unei armate de ocupație care căuta clădiri liniștite și sigure la țară.

De aici a crescut povestea spusă în nenumărate clipuri video, că ocultiști naziști ar fi făcut experimente deasupra gropii și că s-ar fi găsit cadavre după plecarea soldaților. Niciun document nu o susține, iar istoria proprie a castelului nu o pomenește. Ca și creaturile și prizonierul, se savurează cel mai bine ca poveste, ideal în capelă, cu ușa închisă.

Ce spun documentele

Istoria documentată e mai scurtă decât legenda și mai blândă.

Contemporanul lui Houska, un fel de castel-frate, este Bezděz, întemeiat de același rege în 1264 și vizibil pe dealul lui, spre nord. Ghidul Bezděz și Mělník îl prezintă, iar Kokořín, castelul din valea vecină, are propriile legende.

Vizita, cu legenda în minte

Du-te pentru atmosferă, nu pentru dovezi. Cele mai bune vizite sunt devreme sau târziu în zi, ferite de aglomerația de vară, când pădurea e liniștită și capela e în penumbră. Weekendurile din octombrie, ultimele din sezon, sunt cel mai aproape de atmosfera poveștilor. Verifică mai întâi zilele de deschidere, pentru că iarna castelul e închis, și citește planurile noastre de o zi ca să combini Houska cu un al doilea castel.